December 1, 2023

Ce valoare au criptomonedele

Madalina

În prezent, criptomonedele pot fi tranzactionate în schimbul altor criptomonede, cam ca atunci când schimbi valută, ca de exemplu din dolari, în euro.

Mai poți să le vinzi sau să plătești pentru bunuri și servicii, bineînțeles în cazul celor pentru care se acceptă plata în crypto.

Valoarea lor se stabilește în funcție de cerere și ofertă, deoarece pot fi cumparate și vândute cu ajutorul unor exchange-uri de criptomonede.

Dacă o criptomonedă este foarte cautată și deci cumpărată de către cât mai multe persoane, prețul său va crește. Iar dacă majoritatea celor care o dețin o vor vinde, prețul ei va scădea.

Ce este Blockchain-ul ? sau … Cum să înțelegem criptomonedele

Criptomonedele există doar în lumea digitală, însă corespund unor bani reali. Dar în mediul virtual, lipsa unor metode de a le păstra în siguranță și lipsite de duplicate ar putea determina falsificarea, dispariția sau chiar cheltuirea de mai multe ori a aceleiași criptomonede.

Numai că poți să le deții sau transfera doar în interiorul unei rețele formate din sisteme de calcul, care stau la baza a ceea ce numim Blockchain.

Acesta este un registru în forma digitală, în care sunt consemnate și codificate toate informațiile despre criptomonede, cine le deține și toate tranzacțiile care au loc.

În interiorul rețelei, toți cei conectati au acces simultan la aceste informații și trebuie să fie constant de acord cu privire la corectitudinea respectivelor date.

Blockchain-ul s-ar traduce ca “lant de blocuri“ - “chain of blocks” și poate fi comparat cu un șir de seifuri (digitale) sigilate - analogii pentru acele Blocks înlănțuite. În Blockchain, codificarea tuturor datelor se face prin criptografie, care le transpune într-o formă ce nu poate fi citită de către persoane neautorizate, termen de la care pleacă și denumirea de criptomonede.

Pentru ca o criptomonedă să se comporte similar cu banii din realitate și să fie securizată, tehnologia Blockchain necesită confirmarea oricărei operațiuni efectuate în rețea prin “ghicirea” codului acesteia.

Procesul consta în rezolvarea unor puzzle-uri matematice. Gândește-te că acestea sunt ca mecanismul de sigilare al unui seif din șirul amintit mai devreme, iar rezolvarea lor, numita și Hash, este cifrul necesar pentru a deschide acel mecanism.

Operațiunile respective nu mai pot fi modificate odată ce au fost recunoscute ca fiind corecte de întreaga rețea, deci datele lor specifice nu pot fi alterate.

Această bază de date descentralizată, gestionată de către mai mulți participanti simultan se numește Distributed Ledger Technology (DLT).

Pe scurt, toate operațiunile sunt stocate împreună, într-un lanț ireversibil, garantând astfel întregului Blockchain condiții de siguranță. Pe scurt: este foarte greu să-i manipulezi datele.

Mai târziu a apărut inclusiv o altă metodă de securizare și confirmare a tranzacțiilor pe Blockchain, în afară de acea “ghicire” a rezolvării unui puzzle matematic, însă intru acum în detalii tehnice, pentru că trebuie să ne concentrăm, mai presus de orice, pe scopul practic pentru care a apărut și există Bitcoin.

Cum adică, vrei să știi acum ”ce rost are Bitcoin”? - Îți zic data viitoare.

Contactează-ne!

Lasă-ne un mesaj și te contactăm cât de curând.
esdt_x_symbol_whiteCrypto Webflow Template - Ljubljana - Designed by Azwedo.com and Wedoflow.com
tg
twitter-x-logo
youtube
Update cookies preferences